Teoria umanistă a personalității: în fiecare persoană există un început pozitiv
Până la mijlocul secolului al XX-lea, a existat o convingere clară că omul a fost inițial o ființă răutăcioasă și rea și numai factorii externi (de exemplu, educația) își restrânge instinctul animal.
Cu toate acestea, filosofii și psihologii au trebuit să facă acest lucruregândirea acestor idei după două războaie, în care omul nu sa arătat deloc ca fiind rupt de instinctul unei ființe. Numeroase cazuri de eroism, sacrificiu în numele unei idei, o țară, o persoană au dus la apariția unei teorii umaniste a personalității. Creatorul său este Abraham Maslow, care a prezentat un postulat al unei persoane spirituale originale, cu nevoi spirituale înnăscute. Sunt factori negativi externi care ajută la limitarea acestor nevoi.
Auto-actualizare
Termenul principal, care operează teoria umanistă a personalității, este conceptul de auto-actualizare.
Teoria lui Erich Fromm
Mulți sunt nedumerit să audă astao persoană este văzută ca o ființă inițială pozitivă. De ce atât de multă cruzime, furie, crimă? Teoria personalității Umanistică sugerează că, chiar și în cei mai violente sunt premise pentru auto-dezvoltare, doar necesitatea ca acestea să fie blocate de condițiile sociale negative. Toata lumea poate incepe sa realizeze aceste nevoi in orice etapa a vietii sale.
- trebuie să aibă grijă de cineva (legătura cu ceilalți);
- nevoia de a crea (constructiv);
- dorința de securitate, stabilitate (nevoia de sprijin);
- nevoia de conștientizare a caracterului unic al acestora;
- necesitatea unui cadru explicativ de referință;
- nevoia de semnificație a vieții (trebuie să fie un obiect).
Fromm a crezut că presiunea factorilor externiîneacă aceste nevoi, astfel încât o persoană nu face ceea ce vrea. Această contradicție provoacă un conflict personal puternic. Teoria umanistă a personalității propusă de Fromm arată cum se luptă două aspirații opuse într-o persoană: să-și păstreze identitatea și să nu rămână în afara societății, oamenilor. Aici individualul vine în ajutorul raționalizării, atunci când el face o alegere independentă - să se supună acum normelor societății sau să țină seama de nevoile sale.