Politica externă a URSS în anii 30-40

Situația internațională în caredezvoltarea URSS în perioada dinainte de război a fost destul de complexă. Au existat buzunare de tensiune în Orientul Îndepărtat și Europa. Puterile capitaliste ale lumii se pregăteau în secret pentru război. În Germania, puterea a trecut la partidul fascist. Toate aceste fenomene au indicat faptul că situația din lume se apropia foarte intens de conflictul armat.

Politica externă a URSS în anii de dinainte de război a fost determinată de o serie de circumstanțe.

În primul rând, trebuie menționat faptul căalinierea forțelor pe arena internațională sa schimbat calitativ în anii '30 -'40. În mare parte, aceste schimbări sunt asociate cu apariția primului stat cu un sistem social de guvernare, exacerbarea contradicțiilor dintre colonii și metropole. Nu este deloc importantă dezvoltarea destul de intensă a economiei germane, un stat nemulțumit de poziția sa internațională.

Modificările au afectat și natura abordăriiconflict armat. Disputa dintre statele imperialiste de rediviziune a lumii a fost să se transforme într-o confruntare a puterilor între ele, precum și opoziția întregului bloc față de țară cu un alt sistem socio-economic, Uniunea Sovietică.

Politica externă a URSS, în ciuda tuturor,a continuat pașnic. Statul sa opus în mod deschis ocupării Cehoslovaciei. Uniunea Sovietică chiar a oferit asistență militară acestei țări. Dar Cehoslovacia a refuzat.

Politica externă a URSS până în anul 39 este considerată un model al dorinței de a preveni războiul, de a opri agresorul. Uniunea Sovietică era la acel moment cel mai implacabil adversar al fascismului.

Dar, până în vara lui 1939, poziția sa schimbat. În luna septembrie a aceluiași an au fost semnate tratate și protocoale secrete, conform cărora Uniunea Sovietică și Germania devin practic parteneri.

Acest rând este conectat cu mai multecircumstanțe. Trebuie remarcat faptul că situația din lume în anul al 39-lea nu a permis Uniunii Sovietice să lupte singur. Țara a trebuit să-și asigure securitatea. În această situație, politica externă a URSS ar putea merge în trei rânduri. Statul ar putea să rămână singur, să încheie un acord militar cu Franța și Anglia sau să semneze un acord cu Germania.

Astfel, până în vara anului 1939 au început negocierile între Marea Britanie, Franța și Uniunea Sovietică de a semna un pact de asistență reciprocă și formarea unei coaliții anti-germane.

Politica externă a URSS în fața armateiConfruntarea era de natură contradictorie. Acest lucru se datorează nu numai particularităților situației internaționale din acea perioadă, ci și naturii specifice a sistemului birocratic din conducerea partid-statală a Uniunii Sovietice.

Perioada postbelică pe care statul o trăiadestul de tare. În anii 1950-1960, în țară au început să se instaleze noi fundații politice și economice. Politica externă a URSS în anii postbelici a început să își schimbe cursul. Odată cu aceasta, au avut loc schimbări fundamentale în societatea însăși.

După războiul cu Germania, URSS a fost recunoscută ca o țară mare. Diverse puteri ale lumii au căutat să stabilească relații diplomatice cu statul.

Cea mai importantă direcție în politica internațională a Uniunii Sovietice a fost asigurarea securității frontierelor, precum și lupta împotriva noii dezvoltări a fascismului.

Relațiile dintre URSS și SUA s-au apropiat. Datorită eforturilor diplomaților americani și sovietici, a fost posibilă formarea Băncii Mondiale, a Organizației Națiunilor Unite și a altor structuri fundamentale în crearea unei ordini economice și politice. În plus, URSS și-a preluat locul (împreună cu China, Franța, Marea Britanie și America) în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.